Skip to content

Elegie in metru arctic

Noiembrie 11, 2006

PlictisealaAutobuzul din care am coborât mă depăşeşte duduind. Privesc în urma lui, încă marcat de combinaţia morbidă de transpiraţie, Chanell, un cot în stomac si o ţigancă scuipând seminţe pe geaca domnului din faţa mea.
Curtea universităţii mi se pare primitoare. Alţi oameni, alt mediu, măcar sunt la adăpost de tirul necruţător al cojilor de seminţe.
Senzaţia de uşurare îmi dispare încă din holul clădirii. Priviri pierdute rătăcite pe plăcuţe de faianţă, senzaţia de policlinică, atmosferă puţin ostilă. Privirile unui bodyguad tânar lipite dispreţuitoare de spatele meu. Mă trezesc în centrul unei pâlnii, înconjurat de voci impersonale: “Du-te bă de-aici că e pe trei CD-uri”… “Două cursuri şi nici o pauză, îmi ardea buza după o ţigară”… “Lasă fată că ne descurcăm noi, mereu ne descurcăm…”.
Cobor la bar, trebuie să ard o jumătate de oră până la primul curs. Aceleaşi feţe de masă in pătrăţele, o doamnă amabilă, o imitaţie de cafea care provoacă stari de somnolenţă. Il pomenesc scurt pe Alex (cine ştie cunoaşte) şi-mi caut un loc. Cu imitaţia in faţă încerc să-mi aranjez gândurile zilei într-o ordine relativă. Mâine trebuie sa termin proiectul ăla… nici o şansă. Îmi fac o auto-critică indulgentă (cine să mă înţeleagă, dacă nu eu?) şi trec mai departe. Am uitat să-mi plătesc lumina… ‘Net-ul l-am plătit, desigur. Cardul e aproape gol, mamei mi-e cam nu-ştiu-cum să-i mai cer bani…
Off! Imitaţia e aproape rece, ţigara s-a consumat singură în scrumieră, şi nici un folos până acum. Gândul îmi zboară la chindia de sâmbătă noaptea, revine in prezent odată cu uşa trântită de un coleg, îşi ia din nou zborul.. aiurea!
Salut bă, ce faci?” Mă întreb, de ce nu am norocul sa vină o tipă de alături să-mi ceară zahărul? Apoi alta, fascinată de linguriţa albă din scrumiera mea. Apoi… am văzut că în reclame se poate; dar, desigur, alea sunt reclame. Aşa că mă ancorez in sinergia prezentului (nu vă supăraţi, a spus-o altul înaintea mea!) şi redevin pământean: “Bine, ce să fac.. pe-aici şi eu”. Nemulţumit de generalitatea răspunsului, într-o vervă de zile mari, respectivul îşi reia ideea de vineri seara: Blondy, manele, playback, profi care nu reuşesc să descopere geniul ascuns al “generaţiei PRO”. Ascult… şi ascult… „o, ubi campi?” se întreba cineva; “o, sancta simplicita!” îmi vine să exclam. Dar tac docil, încerc să par interesat, să-mi strecor gândurile printre Florin Salam şi o corijenţă nedreaptă.
Câteva ore mai târziu, cu pixul în buzunar şi gândul la căldura de-acasă, las în urmă încă o zi de şcoală. O zi de student, un indigou al zilei de ieri, o avanpremieră a zilei de mâine.
Transpiraţie, Chanell, ţigani şi coji de seminţe. Oare de ce mi se pare cunoscut?

Adi G.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: