Skip to content

Adevaruri de hartie..

Noiembrie 14, 2006

Continua seria <amintiri din copilarie>. Cum mi s-a parut mie aparitia „Gandului” si tactica domnului red-sef? well, cam asa mi s-a parut:

*

CTP 

[…] Imi place Cristian Tudor Popescu. Pentru mine, ca viitor jurnalist, el reprezinta un model – modelul profesionistului ironic, virulent si acuzator. Diferit de uneori-prea-molatecul-diplomat  Cristoiu, creator de opinie, “nascator” de scandaluri, atacator al coruptiei si ilegalitatii, CTP stie ce face si ce vorbeste. Este omul caruia i s-a oferit puterea de a ataca si stie sa profite de ea. I s-a oferit puterea de a crea curente de opinie (putere care ii inverzeste uneori de ciuda pe multi politicieni), si le creeaza simplu, prin cateva fraze. Profesionist in arta manipularii, invarte si interpreteaza faptele pana cand concluzia pe care o doreste se impune de la sine. Iar oamenii unei Romanii populate de milioane de Toma Necredinciosul il cred pe cuvant: biscuitii-triscuiti nu sunt buni pentru ca asa zice Tudor Popescu. De ce, nu conteaza. Asa zice el, si nu mai trebuie verificat.

*

Pe de alta parte, fapt verificat, puterea corupe. La propriu si la figurat. Corupe minti inteligente si puternice.    Tentatia de a profita de puterea conferita sau castigata este puternica, mai ales cand ai impresia ca opinia ta este cea adevarata. Vrei sa faci bine – si ai puterea de a-l face, de ce sa nu-l faci?! Iei atunci arma in mana (un pix de 50 de bani grei) si incepi razboiul. Scrii despre ceea ce nu-ti convine, si, profesionist desavarsit, strecori in noianul de afirmatii de necombatut o parere proprie. Majoritatea oamenilor nu va face diferenta intre adevarurile prezentate si ceea ce vrei tu sa se creada ca fiind adevarat. Oricum, iti repeti “adevarul” in editorialul de a doua zi, il repeti seara pe “Realitatea”, inconjurat de aceeasi diadema de adevaruri-de-necombatut, si gata! “Adevarul” a devenit Adevar.

*  Iata insa ca se poate intampla ca un profesionist in creerea scandalurilor sa fie actor principal in unul din ele. Situatie oarecum jenanta si deranjanta: subiectul nu mai este liber-ales, ci impus. Actorul nostru nu mai poate lansa acuzatii in stanga si-n dreapta, toata energia trebuie concentrata in autoaparare. Presedintele tarii, impreuna cu prim-ministrul si extremistii-posesori-de televiziuni rasufla usurati si-si ofera un moment de respiro: in sfarsit, lumea priveste in directia buna, adica oriunde, numai la ei nu.  

  Profesionistul devine nervos. Unul din cele mai puternice si credibile cotidiene ii doreste plecarea. Rampa de lansare a atator atacuri este intoarsa impotriva sa. Dar el rezista frumos, se apara si contraataca. Apare “pe sticla”. Nu mai are nevoie de rampa. Isi poate crea una proprie, RAMPA SA, de unde sa nu-l dea nimeni afara. Beneficiaza deja de toata publicitatea posibila, asa ca scandalul are, iata, si partea lui buna. Actorul devine regizorul propriei piese. Isi stabileste  o strategie si-si descarca arma de 50 de bani in inamic. Isi pregateste iesirea, una neaparat triumfala. Va trebui sa renunte la rolul victimei, pentru ca maselor natange nu le plac victimele. Va adopta o alta postura: pe cea de erou. Ei, da! Lumea il tine minte pe Cezar si dupa 2000 de ani… Lumea are nevoie de eroi. Va fi si el unul, unul modern; se va infasura in cearceafurile imprimate ale unui cotidian nou-nout, si in spatele acestei armuri va regiza iar atacurile obisnuite. Inteligenta ii demonstreaza ca nu are nevoie de armata pentru a deveni puternic: in ziua mileniului III numai prostii mai au nevoie de arme. Stie ca o redactie este laboratorul, citadela redutabila a puternicilor zilei si a potentatzilor de moment. De aici poti pune in miscare milioane de oameni, poti crea sau modifica mentalitati dupa bunul plac.

*

  Si mai stie ceva: si anume ca lumea are nevoie de el. Cineva trebuie sa ofere iluzia ca hotii si coruptii unei Romanii post-moderniste sunt tinuti in frau, ca cineva, un Big Brother autohton, e cu ochii pe ei. Oamenii trebuie si vor sa fie convinsi ca cineva acuza in locul lor. Este intr-un fel credinta intr-un Dumnezeu care ii vegheaza, este iluzia securitatii sociale.

*

  In concluzie, totul va fi bine. Ziaristul, actorul, regizorul, patriotul Cristian Tudor Popescu va face ceea ce trebuie si este menit sa faca: va scrie in continuare, va acuza, va ataca – de data asta dupa bunul sau plac- pe toti cei care se leaga de iluziile maselor. Mass-media romaneasca sufera, dar nu se preda. O parte a acestui scandal a suferit o mutatie radicala: din boala care ataca perfid o institutie sociala a devenit insasi anticorpul care ataca restul bolii. A devenit instrument generator de evolutie, sau cel putin de purificare a organismului. Lumea presei se aseaza, treptat, pe pozitiile de plecare, intr-o forma parca mai credibila si mai puternica ca oricand. Poate scandalul a fost dorit, poate a constituit singura modalitate de restabilire a echilibrului necesar. Poate CTP trebuia sa fie stapanul propriei citadele si retragerea eleganta din cetatea Adevarului devenise imposibila. Poate…

*

Poate ca criza va trece. Insa, atentie, de multe ori criza e urmata de coma… […]

***

parerea mea.. nu trebe sa ma luati in serios.

(publicat intr’o obscura revista, n’as pomeni’o)

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: