Tonomatele presedintelui Basescu

Bon. Plictisit de drumul Bucuresti – Bruxelles si retur, precum si de problemele energetice si de alta natura discutate acolo, satisfacut ca i-a tras-o iar armeanului Vosganian, presedintele Basescu s-a hotarat sa ia atitudine fata de „atacurile murdare” ale „barbatilor din presa”, atacuri indreptate impotriva firavei, timidei, simpaticei sal fiice, Elena Basescu.

Din salonul diplomatic al aeroportului Otopeni, presedintele a tinut sa se exprime „nu neaparat in calitate de presedinte al Romaniei, ci in calitate de membru al familiei Basescu”. Desi salonul respectiv trebuie – si este, de obicei – folosit in scopuri oficiale, seful tarii si-a exprimat ofurile din punctul de vedere al tatalui revoltat. El a luat pozitie, considerand ca un „copil, fie el si copilul presedintelui”, a fost atacat pe nedrept de mass-media. Dupa frazele pline de umor („Poti sa ai si esecuri, poti sa ai si succesuri, pot sa fie oameni care nu vor sa vorbesc cu tine…”) rostite de Elena Basescu in calitate de presedinte al Organizatiei de Tineret al PD-L, ziarele si posturile de radio-TV au atacat nivelul de cultura al vestitei (deja) fiice.

Revoltat de acest fapt, Basescu a afirmat ca „un copil încă prea timid şi care a fost supus unor analize de tip tonomat”, subliniind ca atacurile respective vin din partea unor „tonomate cu euro” platite sa loveasca mereu in imaginea presedintelui si a apropiatilor sai. „Bagi fisele si spun ce vrea patronul”. Seful statului crede ca atacurile reprezinta, deja, „prea mult”, si ca asumarea functiei de presedinte nu inseamna, neaparat, asumarea „murdariilor” pe care presa le arunca pe piata.

In acelasi discurs, Basescu a nominalizat trusturile de presa care folosesc „ziaristi-tonomat” si a revenit la tema „Omar Hayssam”.

Ce nu intelege Traian Basescu este faptul ca Elena nu a fost atacata in calitatea sa de fiica a presedintelui, ci in cea de om politic aflat intr-o functie de raspundere. Basescu uita, de asemenea, ca aceste „atacuri” au fost indreptate, in momente diferite, si impotria altor agramati care se perinda pe scena publica (Vanghelie, Becali, etc) – deci nu reprezinta fapte singulare. „Succesurile” presedintelui tineretului pedelist au facut, deja, valva nu numai in lumea politica, ci si in societatea civila.

Un alt fapt care ii scapa presedintelui este ca jurnalistii care se pozitioneaza impotriva sa scriu, de cele mai multe ori, din convingere, si nu sunt platiti la norma de injuraturi adresate Presedintiei. Simpla acuzare a tuturor trusturilor de presa detinatoare de ziare, televiziuni si posturi radio inseamna nu numai neasumarea criticilor si a responsabilitatii, ci si o atitudinde clar partinitoare. Pentru ca, daca in calitate in parinte, omul Basescu are tot dreptul sa-si apere familia, in calitate de presedinte atitudinea lui fata de un alt om politic care se ridiculizeaza singur inseamna partinire.

Chiar daca, recunosc, in urma cu ceva timp credeam in candidatul Basescu (si recunosc, l-am votat plin de speranta), presedintele m-a dezamagit. Dar na ca m-am obisnuit.

Ar mai fi multe de spus, da’… mi-e foame 😀